Da...revin cu posturi despre filme...ca doar n-am altceva mai bun de facut...
In weekend am revazut "Fear and Loathing in Las Vegas" si m-a pus pe ganduri... De ce oare ne plac noua filmele cu drogati??? Singura explicatie pe care o gasesc e ca procentajul de oameni care se drogheaza e foarte mic, si atunci ne intriga orice film care ar putea sa ne puna cat de cat in pielea unui drogat...
Este prima oara cand vad o mare diferenta intre IMDb si Rotten Tomatoes, iar aici ma refer la nota acordata filmului.
Raoul Duke (Johnny Depp), un reporter sportiv si Dr. Gonzo (Benicio del Toro),avocatul si amicul sau, pornesc inspre Las Vegas pentru niste aventuri psihedelice. Partea "psihedelica" a aventurilor este asigurata de o intreaga artilerie:
Avem doua pungi de iarba, 75 pastile de mescalina, Cinci foi de sugativa imbibate cu LSD, O solnita pe jumatate plina cu cocaina, o intreaga galaxie de chestii ce te inveselesc, te deprima, te fac sa tipi, sa razi. De asemenea un litru de tequila, un litru de rom, o lada de bere...O jumatate de litru de eter neprelucrat...Doua duzini de amil.Nu ca ne-ar trebui toate astea in calatorie... Dar odata ce-ai esti prins intr-o colectie serioasa de droguri, tendinta e sa impingi lucrurile cat mai departe. (vocea lu' Raoul, descriindu-si continutul portbagajului)
De asemenea, vreau sa va atrag atentia asupra partii muzicale a filmului, extrem de potrivita. Prin urmare, va invit sa ascultati:
Jefferson Airplane - White Rabbit - Dr. Gonzo era in cada, imbracat, drogat...si-i cerea lu' Raoul sa-i arunce radioul cu el in cada, atunci cand "White Rabbit" ajunge la apogeu
(scuzati de clip...sunt niste desene animate)
Bob Dylan - Stuck inside a mobile with the Memphis blues again - Raoul Duke era urmarit pe o autostrada in desert de un politist
E un film nebunesc...Vi-l recomand!
Ingioi!
BBB
0 comments:
Post a Comment